VIDEO EXCLUSIV | Când vor fi demarate lucrările la Pasajul de la Dristor. Ștefan Dumitrașcu, arhitect șef al Sectorului 3: „Dacă finanțarea iese, Robert Negoiță se va apuca imediat de construcție”

Publicat: 04/01/2023, 22:00

Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect șef al Capitalei, în prezent arhitect șef al Sectorului 3, a detaliat, miercuri, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, când și în ce condiții ar putea fi demarate lucrările de construire a Pasajului de la Dristor, de pe bulevardul Mihai Bravu.

„Pasajul de la Dristor, dacă toate merg drept, și aici vorbim în primul rând despre finanțare, și, evident, de piedicile inerente pe care le va pune, probabil, Municipalitatea, imediat ce pasajul de la Pallady va fi finalizat, cred că întreaga forță de construie se focalizează la Dristor.

Este în mijlocul orașului (intersecția de la Dristor), și având o presiune imensă de pe podul care vine peste Dâmbovița (de la Mihai Bravu), din sud, ea trebuie rezolvată. Dacă finanțarea iese, vă garantez că Robert Negoiță se va apuca imediat de lucrări”, a declarat Ștefan Dumitrașu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Ștefan Dumitrașcu a avansat și un termen de execuție a lucrărilor pentru pasajul care se va construi în intersecția unde se află Primăria Sectorului 3.

„Credeți că mie, sau primarului Robert Negoiță, ne va plăcea un șantier pe sub geamuri?! Vă garantez că se va lucra zi și noapte acolo. Este o lucrare care nu presupune devieri majore de rețele, nu avem acolo termoficare de înaltă capacitate. Sub un an și jumătate va fi dat în folosință și funcțional”, susține arhitectul șef al Sectorului 3.

Când va fi finalizat „Pasajul spre mare”

Ștefan Dumitrașcu a mai declarat, miercuri, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că pasajul de pe bulevardul Theodor Pallady, la intrarea pe Autostrada Soarelui, va fi finalizat în luna august a acestui an.

Potrivit lui Ștefan Dumitrașcu, pasajul va fi finalizat în august, în condițiile în care în zonă se lucrează „sub trafic”.

„Uitați-vă la podul care este în execuție în zona IKEA, pe bulevardul Pallady, este ieșirea spre mare, și zic că în proporție de 99,99%, în august, bucureștenii vor putea trece spre mare, fără să aibă niciun fel de probleme pe acest pod.

O perioadă de execuție de un an și două luni pentru un asemenea obiectiv, mai ales că se lucrează sub trafic, și nu este Doamna Ghica (…) Cu oameni de specialitate, cu Brigada Rutieră, dar și cu Poliția Locală a Sectorului 3, care să participe din sută în sută de metri la orientarea traficului, să nu fie catastrofa de la Doamna Ghica”, a declarat Ștefan Dumitrașcu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Preşedintele Serbiei declară că victoria Kamalei Harris ar putea declanşa un al Treilea Război Mondial
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Ce aparatură de uz casnic vă spionează și trimite datele voastre personale către China. Dispozitivele...
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui...
Se deschide cel mai mare șantier din România. Se caută 22 000 de muncitori care...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
El este Mihai, adolescentul român dispărut fără urmă dintr-un orășel din Anglia. Tatăl băiatului are...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump vs Kamala Harris. Garda Naţională, mobilizată în 15...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare...
Cele mai mortale accidente feroviare din lume. Nimeni n-a scăpat viu
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
A fost creată prima pereche de buze „nemuritoare” în laborator